Valentin Naumescu: GROAPA LUI PUTIN

0
19

Perspectiva ca Putin să cadă în groapa pe care singur și nesilit de nimeni a săpat-o Ucrainei și Occidentului, crezând că e călare pe un cal breaz (nu pe o mârțoagă săracă, înapoiată și coruptă), am avut-o din ianuarie, încă dinainte de declanșarea invaziei, când am scris negru pe alb că „Rusia va pierde pe termen lung războiul pe care îl va începe în Ucraina”.

Aveam în vedere, atunci ca și acum, un termen de câțiva ani. Termenul ar putea fi totuși scurtat de trezirea rușilor din clasa mijlocie urbană, care până acum au dormit, păcăliți de propaganda Kremlinului și dezinteresați efectiv de război. Părea că nu este războiul lor.

Plecaseră, la o „oaste de strânsură”, ca voluntari, numai amărăștenii din ținuturile ultrasărace și îndepărtate de marile orașe, mercenari sau etnici minoritari. Sentimentul morții pe front nu pătrunsese adânc în Rusia urbană și educată, care prefera să închidă ochii sau să se prefacă, ipocrită, că nu vede ce se întâmplă, continuându-și viața de dinainte de război.

Acum rușii spălați se trezesc. Le-a ordonat Putin să vină în armată și să moară în Ucraina pentru delirul lui imperialist. Războiul lui Putin îi afectează direct și nu le (mai) place.

Invazia, războiul și mobilizarea îl vor îngropa pe Putin. Politic va fi terminat, dacă nu va fi chiar și la propriu, având în vedere tradiția rusească a eliminării rapide a țarilor perdanți. Dar, cel puțin politic vorbind, regimul Putin este deja epuizat, nemaiavând soluții de ieșire onorabilă din acest război, nici pe plan extern, nici pe plan intern.

Recent, la Samarkand, Xi Jinping i-a spus lui Putin că nu îl mai poate susține în acest război (nici nu l-a susținut efectiv, ci doar discursiv) și că Putin trebuie să găsească o soluție să încheie rapid războiul. Dictatorul de la Kremlin este acum disperat – blocat în Ucraina de 7 luni, cu pierderi imense, fără susținere internațională din partea celor pe care conta (China, India, Turcia, Iran, Asia Centrală) și, iată, fără susținere publică internă, a ales CALEA ESCALADĂRII RĂZBOIULUI, adică totul sau nimic.

Zarurile au fost aruncate iar LINIA ROȘIE A MOBILIZĂRII (prima în Rusia de după Al Doilea Război Mondial) a fost depășită.

Nimic nu mai este acceptabil din acest moment pentru Rusia și pentru regimul Putin – nici să se retragă, recunoscându-și înfrângerea (cu zeci de mii de morți și 20% din armată distrusă), nici să le ceară rușilor din marile orașe să moară pe fronturile din Ucraina, tocați de rachetele americane Himars.

De acum înainte, lucrurile vor merge DIN RĂU ÎN MAI RĂU pentru Rusia și pentru regimul Putin. Rușii se vor opune mobilizării.

Marea bătălie pentru reconstituirea celui de-al Treilea Imperiu Rus era o iluzie de bătrân KGB-ist frustrat, aflat în căutarea revanșei istorice împotriva Occidentului.
Nimeni nu crede cu adevărat în prostiile lui cu „Lumea Rusă” (dincolo de emisiuni de televiziune absurde și de discuții sterile la o vodcă într-o cârciumă) și mai ales NIMENI NU VREA SĂ MOARĂ PENTRU DELIRUL LUI PUTIN. Toate erau doar vorbe, vorbe, vorbe – la modul concret, nimeni nu vrea să moară pentru prostiile lui Putin, pentru Imperiul Rus.

Rușii vor să trăiască o viață comodă, de tip mic-burghez occidental, să călătorească în vacanțe însorite sau să studieze sau să facă shopping în Occident și să fie lăsați în pace. Toată povestea cu tradițiile, valorile rusești, ordinea rusească și Rusky Mir erau o minciună și nimeni nu credea în ea. Fata lui Dughin a murit conducând un SUV occidental, nu o mașină rusească.

Faptul că, de 23 de ani, rușii l-au lăsat pe Putin la putere și l-au tot reales, cu lașitatea lor de a i se împotrivi și cu neputința de a construi o opoziție liberală puternică, nu înseamnă și că vor să moară pentru el!

Totul are o limită. Rușii credeau că vor câștiga Războiul lui Putin fără să lupte ei efectiv în acest război și fără să moară. Că e doar un show!

Acum, perspectiva lor s-a schimbat. Înțeleg că nu a mers ușor și că prețul invaziei și orgoliului imperial al Kremlinului poate fi chiar viața lor și a copiilor lor. Popularitatea lui Putin se va prăbuși rapid, în câteva luni, odată cu primele mii de morți din marile orașe ale Rusiei.

Tot ce am spus mai sus nu înseamnă că Rusia nu poate face încă mult rău Ucrainei și Europei. Războiul se va intensifica în următoarele luni, pe care ambele părți combatante le consideră cruciale, decisive.

În special pentru bărbații ucraineni din teritoriile anexate de Rusia prin referendumurile trucate din zilele următoare va urma un COȘMAR. Vor fi obligați să lupte în armata rusă, împotriva țării lor, Ucraina. Cei care nu vor dori, vor fi considerați DEZERTORI și executați rapid, fără procese lungi în justiție, fără avocați, fără termene de judecată de luni și ani.

În teritoriile ocupate de Rusia, va urma o perioadă cumplită. Regimul Putin și armata rusă vor folosi Legea Mobilizării și Anexarea ca instrumente pentru crime, purificare etnică și dezucrainizare.

Greul abia acum începe, pentru toată lumea. Pentru ucraineni, pentru ruși, pentru europenii care își văd continentul din nou în război și criză, din cauza fantasmelor ideologice ale unui dictator.

GROAPA LUI PUTIN va continua să facă multe victime și să provoace multă suferință, înainte ca groparul-șef să cadă el însuși în ea.
Nu mai este loc de întoarcere acum, nici pentru Rusia, nici pentru Ucraina, nici pentru Putin.

Doar sfârșitul regimului Putin va duce la încheierea războiului. Nu suntem convinși că eliminarea din interior a lui Putin, mai devreme sau mai târziu, va duce și la o pace autentică între Rusia și Ucraina sau doar la înghețarea conflictului pentru 15-20 de ani, dar este foarte probabil ca Rusia post-Putin să oprească acest război și agresiunea armată asupra Ucrainei, fie și numai pentru o generație.

Pentru Putin este oricum prea târziu să mai caute pacea și nu mai are ieșire din groapa pe care a săpat-o.

Valentin Naumescu

Lasă un răspuns